…Taina…

 

Trecând de-a lumi taine mari, fiind sărac cu duhul,

Un om mergea pe-al mării val, având în ochi trecutul.

 

“Nu-i greu să-l port şi nici nu doare

Gândea străinul aplecat,

Mă mint din nou… nu am onoare

Îşi zise el apoi mirat.”

 

Cu ochi duioşi privea la apa, ce maiestoasă-i oglindea

Chipul trecut-brăzdat de riduri, ce făr’ de farmec…îl purta.

Atunci se ridică-n picioare strigând puternic către vânt:

Nu voi muri ! Voi sta-n picioare, şi-apoi căzu greu la pământ.

 

Lumina-i mângâia obrazul şi fu trezit de-un susur blând,

Nu mai putea să se ridice, şi-atunci privi spre cer zicând:

“-O de-ai veni iarăşi la mine, aş uita tot şi aş putea

Să cânt, să joc, să fiu ferice…o de-ai veni, Tu m-ai salva!”

 

Căzut în grea visare şi fără viaţă-n trupu-i slab,

Omul zvâcni să stea-n picioare, dar vlaga îl dădu-n vileag.

“ Sunt slab îşi zise, mic şi gol…

Tot ce mai vreau…e ca să mor…”

 

Din cer o stea căzu atunci, iar omul se trezi îndată

Nu mai simţea nici greu, nici pată…

 

“Oare-a venit ? Oare m-aşteaptă?”

 

Mergând pe-al mări val, un om - avea în ochi iubirea,

Ştia care e taina acum….”El” a învins pieirea.