”Duh de samurai”

(...) Noi însă luând pildă de la amândoi – şi de la Hristos şi de la Socrate şi făcând osebire între cele două înţelesuri ale cuvântului [moarte] e bine să ne pregătim din vreme a înfrunta:

a) moartea fizică întocmai ca Socrate: cu demnitate, curaj, ţinută militară, duh de samurai, chiar şi cu niţică teatralitate, cât mai bărbăteşte şi mai semeţ;

b) despărţirea sufletului de trup şi pornirea lui către Judecată cu gândul la Hristos: cu sudoare, cu fiori în inimă şi sânge, cu spaimă şi tremur violent.

Să ne rugăm Domnului să ne dea la vremea morţii aceste două daruri: cât priveşte trupul: ţinută şi curaj; cât priveşte sufletul îngenunchere, frică şi neprefacută căinţă.

”Reflectii despre moarte” din „Dăruind vei dobândi” de Nicolae Steinhardt

Mi-a atras atentia sintagma care da si titlul postarii : ”duh de samurai”. Mi-a amintit din filmul ”Ultimul samurai” de scena mortii samuraiului care intruchipeaza ”duhul de samurai”. Katzumoto se duce la moarte sigura si nu pregeta a se jertfi pentru niste valori, pentru un ideal. Apara aceste valori cu propriul sau sange si sangele sau jerfit lor le da puterea de a invinge cea mai strasnica opozitie. Tot ”duh de samurai” are si sora samuraiului cand e dispusa sa-si ia viata ca sa nu se mai simta dezonorata, daca ii dadea voie stapanul,samuraiul, fratele ei... De acelasi duh sunt insufletiti oamenii samuraiului care isi apara Stapanul cu piepturile lor goale cand satul le este atacat in noapte; viata lui , a Stapanului, a samuraiului, e mult mai de pret decat vietile lor. Nu clipesc in a se jertfi pentru cel mai de pret dintre ei. De acelasi duh de samurai admirat de Steinhardt dau dovada luptatorii cand desi grav raniti continua lupta pana la ultima suflare, pana la ultima picatura de sange. Tot asa cade in lupta eroic fiul Samuraiului, acoperind retragerea tatalui sau: tine pe loc vrajmasii si cade cu pieptul inainte baricadandu-le calea.

Dar oare nu tot de ”duh de samurai” au dat dovada martirii crestini de-a lungul atator secole? Nu tot asa s-au purtat in fata schingiuitorilor? Nu ”duhul de samurai” le-au dat putere unui Tutea, printului Vladimir Ghika, lui Nicolae Steinhardt, Richard Wurmbrand si cator altora sa iasa biruitori in fata unor forte care i-ar fi putut strivi ca pe niste ganganii?

Toate acele femei crestine, care si-au incurajat barbatii, copiii, in a accepta martirajul, care si au pregatit sotii pentru rug, cruce sau torturi, care nu le-au spus: ”nu te du”, ci, ca si tatal lui Steinhardt, le-au zis doar: ”sa nu ma faci de ras, sa nu fii un cacaios”...

”Duh de samurai” este poate ceea ce lipseste Vestului si Estului, coplesiti de alte duhuri: al necredintei, al materialismului, al satisfacerii instinctelor... ”Duhul de samurai” este ceea ce Domnul asteapta sa vada in fiii Sai, fii ai libertatii, care nu se inspaimanta in fata mortii ci in fata tradarii si pierderii sufletului.

„ Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de înţelepciune.” (2 Timotei 1:7, NTR)

Astazi curajul suntem chemati sa-l dam pe fata in rutina vietii, in monotonia si frecusul cotidian. Ne provoaca la curaj propriile slabiciuni si patimi/vicii, ne cheama sa invingem propriile manii nesfinte si rabufnirile firii pacatoase. Azi duhul de samurai ne cheama sa traim asa incat Domnului sa-i fie drag a se mandri cu noi precum cu Iov pe vremuri, sa-i placa sa ne numeasca prietenii Sai.
Poate ca ruga cea mai potrivita pentru noi este cea a lui Isaac Sirul.