Entuziasm şi idei vizionare

Am scris un articol pe Jurnalul lui Mitruţ şi cred că e bine ca el să fie postat şi aici pentru că atinge câteva idei care ar merita şi atenţia celor abonaţi la Cuvinte inspirate.

Se spune că noi am sărit direct în postmodernism. Probabil că e aşa.
Şi ce dacă?
Care sunt implicaţiile pentru lumea creştină?
Una din caracteristicile generale ale postmodernismului este relativismul. Mai trebuie să demonstrez că asta trăim?
Iată câteva exemple. La începutul anilor 90 ca să întăreşti o afirmaţie spuneai "am citit în ziar", sau "am văzut la televizor". Mai poţi să spui aşa ceva? Nimeni nu mai poate garanta autenticitatea şi autoritatea unei afirmaţii. Ca atare fiecare are sistemele sale de referinţă pentru a accepta, sau nu, un adevăr.
Iată un alt exemplu. Înainte de 1989 dacă spuneai cuiva că scrie în Biblie aveai toate şansele să fii crezut, măcar de oamenii religioşi. Acum şi creştinii din România au introdus în agenda de discuţii subiectul ineranţei Bibliei. Se înmulţeşte exponenţial numărul interpretărilor unui anumit text biblic. Astfel argumentele teoretice devin arme de luptă de linia 1 şi "războiul sfânt" face victime. În numele dreptăţii, dar în lipsa iubirii, ucidem cu vorba.
În aceste condiţii ce anume mai poate motiva şi entuziasma pe un om, în general, şi pe un tânăr, în particular?
Care sunt cauzele pe care le consideră vrednice pentru a lupta pentru ele?
Care sunt drapelele sub care va mărşălui hotărât, fără să regrete ce lasă în urmă?
Ce idealuri îi înflăcărează inima pentru a fi gata să jertfească orice, la modul real?
E treaba lui!
Într-un anumit sens aşa e, dar care e atunci datoria generaţiei părinţilor săi? Este mentoratul o opţiune sau o datorie sfântă? Aşa cum arată lucrurile acum se pare că prima variantă e corectă. Dacă e aşa, e trist şi vom trage ponoasele, dacă nu e deja cazul.
Generaţia mea e vinovată de blazare şi plafonare.
Mai suntem în stare să generăm entuziasm contagios şi idei vizionare pentru ca tânăra generaţie să se aprindă?
Poate pare exaltat mesajul meu. Nu e exaltat, e mai degrabă un strigăt.
Toată viaţa am crezut că e nevoie să generăm entuziasm şi idei vizionare. Şi acum cred la fel.
Mărturisesc că am fost beneficiarul unor asemenea idei şi parte la unele experienţe care m-au marcat. Am avut parte de întâlnirea cu unii oameni care ieşeau din şablon.
Şi istoria e plină de oameni şi idei ce au schimbat faţa lucrurilor. A fost şi un preţ de plătit pentru asta şi este întotdeauna, dar între blazare şi ardere prefer arderea.
Şi dacă la focul acestei arderi se mai poate încălzi şi aprinde măcar un tânăr sau doi, atunci chiar că au meritat arderea şi costul.
Iată câteva exemple de idei, din epoca modernă, care au avut acest rol, chiar dacă cu unele sunt de acord parţial, dar efectul lor s-a văzut.
Poţi să nu fi de acord cu ele sau cu platforma lor, dar nu poţi nega impactul lor.
Menţionez Jesus People şi Jesus Music, Vineyard, Campus Crusade for Christ, Navigatorii, Operation Mobilisation, Youth With The Mission, L'Abri, Taize, Conferinţele Passion...

Fac o pauză şi spun că am fost şi eu parte a unui fenomen, început în 1983, Tabăra Plopu.
Aceste idei şi experienţe îl duc pe tânăr dincolo de cuvinte, în zona lui "una ştiu: că eram orb, şi acum văd".