Personajul fără nume: Stăpînii măgărușului

Pe cînd dezlegau măgărușul, stăpînii lui le-au zis: “Pentru ce dezlegați măgărușul?” Ei au răspuns: “Domnul are trebuință de el.” (Luca 19:33-34)

Celebra intrare a lui Isus în Ierusalim, o știu pînă și copiii, a avut loc pe un măgăruș. Ce nu știe nimeni însă e al cui era măgărușul. Nici numele ucenicilor trimiși după măgăruș nu sînt menționate.

Povestea spune că răspunsul “Domnul are trebuință de măgăruș” a fost consemnul pe care stăpînii asinului l-au receptat ca fiind justificativ. Precum trimiterea de către Învățător a fost receptată de către ucenici ca justificativă pentru a pune mîna pe măgarul ALTCUIVA.

În planul pe care Dumnezeu l-a alcătuit încă înainte de întemeierea lumii, măgărușul era de la Tatăl. Deși unii l-au legat, iar alții l-au dezlegat, măgărușul făcea parte din mizanscena ALTCUIVA.

În teatrul ALTCUIVA, unele personaje au nume, altele nu au nume.

Stăpînii măgărușului sînt, în povestea adevărată scrisă de Dumnezeu, personaje fără nume. Dar cu astfel de personaje fără nume ne identificăm deseori: fiul risipitor, văduva care dă ultimii doi bănuți, stăpînii măgărușului. Printr-un astfel de personaj fără nume căpătăm o față... umană!

Care creștin, conștient de măreția PIESEI în care joacă, într-o stagiune de 70 de ani sau de 80 de ani, e stresat dacă REGIZORUL i-a dat un personaj cu nume sau fără nume?

Care creștin, conștient că al Domnului este pămîntul cu tot ce este pe el, ține neapărat să-și lege numele de un măgăr neîncălecat (sau de o măgăriță limbută)?

În teatralul pelerinaj terestru, oamenii învață să dea nume animalelor și să le priponească în arca cu porumbei nemăslinii, dar și să le dezlege întru împlinirea Scripturilor.

Fabula divină e adevărată, mai adevărată decît orice realitate întruchipată vreodată de ființele umane.

A fi un personaj fără nume în fabula ștampilată de Dumnezeu e mai de soi decît a avea orice nume obținut într-un fel sau altul.

A face voia Stăpînului e de departe o străduință mult mai importantă decît a-ți lega numele de Apolo sau de Pavel. Ba chiar și a te declara din spița părintelui Avraam e bădărănie curată, lipsă de cultură estetică: PIESA e scrisă de CINEVA care l-a văzut pe Avraam. Și pe Adam.

PIESA e cu doi Adami. Restul sînt personaje secundare. Măgărușul, desigur, e elementul exotic. Alături de neroditorul frunziș și strigături. Și de doi tîlhari fără nume. Pe Baraba măcar l-ar mai fi știut unii.

Dar așa e PIESA, cu personaje cu nume și personaje fără nume. Orice alt nume în afară de Adam e superfluu.

Orice nume am purta, ființăm ori în Adam Izgonitul ori în Adam Slăvitul.