Şanţuri sau fântâni

Blestemul epocii noastre este superficialitatea.
(Richard Foster)

Ceea ce spune Richard Foster este adevărat atât în privinţa vieţii personale, cât şi a vieţii de slujire.
Se poate observa o poziţionare ciudată a creştinilor faţă de slujire.
Pe de o parte există percepţia laicilor că slujirea este apanajul clericilor, ceea ce poate părea corect la prima vedere, dacă ne referim la anumite slujbe specifice.
Însă realitatea este că în sarcina clericilor se pun cam toate slujirile, că de aia sunt plătiţi, nu?
Pe de altă parte este şi vina clericilor care din diverse cauze au cam limitat accesul laicilor la segmente ale slujirii (femeile să stea în banca lor, tinerii nu sunt experimentaţi, intelectualii sunt cu nasul pe sus...)
Fie că e vorba de comoditate, teamă, sau lipsă de viziune, se vede că există două grupuri: unii epuizaţi şi alţii frustraţi.
În această situaţie cel mai rău este că fiecare "tabără" o vede pe cealaltă singura responsabilă că lucrurile nu merg bine şi asta blochează orice dialog.
Sunt şi cazuri fericite unde există o atmosferă de slujire responsabilă.

Dar analiza nu trebuie să se oprească doar la aspectul colectiv, ci şi la cel individual.
În ce slujiri sunt eu implicat? Sunt multe, sunt puţine? Sunt cele care trebuie?
Un creştin cu o agendă de slujire foarte încărcată poate părea un creştin foarte spiritual. Enumerarea punctelor din agenda lui poate să stârnească admiraţia semenilor.
Realitatea s-ar putea să fie alta.
Imaginea pe care o folosesc pentru a înţelege implicarea în slujire este a cuiva care vrea să ofere apă.
De aceea el sapă după apă. Poţi săpa adânc şi poţi săpa la suprafaţă.
Dacă sapi adânc e nespectaculos. La început se vede efortul tău şi poate chiar este apreciat, dar după o vreme, pe măsură ce înaintezi în munca ta, dispari din atenţia privitorilor.
Cu toate acestea, după mult timp, laşi în urmă o fântînă cu apă rece şi limpede, numai bună de băut.
Dar poţi săpa şi în stânga şi-n dreapta. E şi asta o muncă şi chiar e spectaculoasă. Zilnic te vor vedea oamenii şi vor aprecia efortul tău de om preocupat de binele comunităţii.
Până la urmă şanţurile pe care le-ai săpat vor aduna în ele ceva apă de ploaie. La criză mare e bună şi apa asta, numai că la călduri mari dispare şi ea.
Cum e slujirea ta? Sapi şanţuri sau fântâni?

Mitruţ Ştiopu